Atinge fericire ar fi legat de capacitatea fiecăruia de a accepta sau respinge viața așa cum este. Există oameni care au o aptitudine mai mare pentru fericire decât alții.
Avraam maslow, tatăl psihologiei umaniste spune să identifice factorii esențiali care definesc această aptitudine pentru fericire, să rezolve mai degrabă probleme concrete decât să trăiască retras de sine și să scape de normele sociale și condiționările sociale.
În plus, afirmă că fericirea este obținută prin accesarea unui grad mai înalt de auto-realizare.
Există, de asemenea, alte modele și teorii care apreciază, printre altele, cercetarea și concentrarea asupra momentului actual pentru a atinge un anumit nivel de fericire. De fapt, orice activitate, indiferent de ceea ce este, necesită o concentrare a atenției aici și acum care ne-ar apropia de acea stare, obiectivul este, prin urmare, să putem recrea aceste condiții cât mai multe ori posibil în viața de zi cu zi. Această atitudine devine un fel de filozofie, fericirea provine dintr-o mulțime de mici gesturi cotidiene.
La fericire Poate fi exprimat și printr-o participare cosmică sau prin sentimentul de a participa la ceva mai mare decât sine, ceva de genul acela în același timp care nu ne cuprinde și nu ne conține. Aici ne referim la însemnătatea vieții și la o definiție mult mai spirituală a fericirii.
Dintr - un punct de vedere mai existențial, fericire ar fi accesibil numai după moarte. Unii cred că așa este și că trecerea noastră prin pământ ar fi doar o etapă pregătitoare. Pentru acești gânditori, nu contează sfârșitul, ci calea către acest scop.
Dar majoritatea gânditorilor și intelectualilor sunt de acord atunci când vine vorba de a afirma că fericire nu ajunge singur. Lumea din capul nostru nu este lumea reală, ci opoziția dintre cele două ne face nefericiți. Disonanța și iluzia nu sunt prieteni buni, trebuie să lucrăm astfel încât lumea pe care o avem în cap să se apropie cât mai mult de cea reală.